Modernizările sistemelor de comandă

Este posibil să doriţi creşterea vitezei şi a capacităţii de ridicare, îmbunătăţirea ergonomiei şi a confortului operatorului sau aplicarea noilor caracteristici de siguranţă şi capacităţi de poziţionare a sarcinii. Selectaţi dintr-o varietate de modernizări ale sistemelor de alimentare şi comandă.

MOTOARE

Motoarele CC şi CA cu durată de viaţă îndelungată sunt concepute şi construite pentru medii agresive de exploatare şi condiţii dure de lucru. Sunt disponibile multe opţiuni, inclusiv motoare CA cu rotor în scurtcircuit, motoare cu ventilaţie externă şi motoare CC.

MODERNIZARE SISTEM DE COMANDĂ

Dacă podul dvs. rulant utilizează un sistem mai vechi de comandă, adaptaţi tehnologia curentă şi sisteme mai avansate de ergonomie şi control al sarcinii.

CABINĂ ERGONOMICĂ DE COMANDĂ ŞI SCAUN ERGONOMIC PENTRU OPERATOR

Cabinele de comandă Konecranes, distinse cu premii de excelenţă, oferă un spaţiu de lucru închis, izolat, cu aer condiţionat, având vizibilitate maximă. Un scaun de lux cu consolă de comandă oferă operatorului confortul optim.

ACŢIONĂRI ALE PODULUI

Acţionările pot beneficia de modernizare cu reductoare de regim greu, cu talpă. De asemenea, se pot monta reductoare axiale.

ALIMENTARE ELECTRICĂ: CABLU PANGLICĂ SAU LANŢ PORTCABLU

Sistemele cu cablu panglică cresc siguranţa prin înlocuirea conductorilor şi colectorilor predispuşi la uzură. Sistemul portcablu este o alternativă care protejează cablurile de alimentare şi comandă împotriva uzurii mecanice şi reduce riscul deteriorării exterioare.

COMANDA RADIO

Comenzile de la nivelul solului îi permit operatorului o mai bună perspectivă asupra sarcinii din cârlig şi, dacă este necesar, să o ghideze manual. Aceste sisteme de comandă pot fi echipate cu date ale sarcinii în timp real.

LIMITATOR SUPERIOR

Oferă protecţie în partea superioară, împiedicând mufla cârlig să deterioreze tamburul şi cablul.

ECONOMISIŢI ENERGIE. ADĂUGAŢI PUTERE.

Prin frânare regenerativă, în loc să fie disipată prin rezistori, puterea este retrimisă în reţeaua electrică pe durata fiecărei mişcări descendente sau decelerate. Returnând mai multă energie în reţeaua electrică, e nevoie de mai puţină energie – rezultând economii sporite ale costurilor.

CARACTERISTICI INTELIGENTE

Macaralele Konecranes sunt disponibile cu Smart Features (Caracteristici inteligente) bazate pe software, care îmbunătăţesc siguranţa şi productivitatea. Caracteristicile inteligente (Smart Features) disponibile includ Sway Control (Control balans), Shock Load Prevention (Prevenire şoc sarcină), Slack Rope Prevention (Prevenire destindere cablu), Hoisting Synchronization (Sincronizare la ridicare), Inching (Mişcare în trepte), Microspeed (Micro-viteză), Extended Speed Range (Interval de viteză extins), Target Positioning (Poziţionare la ţintă), End Positioning (Poziţionare finală), Working Limits (Limite de funcţionare) şi Protected Areas (Zone protejate). Puteţi moderniza macaraua dvs. cu caracteristici inteligente (Smart Features) suplimentare pe măsură ce necesităţile dvs. se modifică.

TEHNOLOGIE DE AUTOMATIZARE

Caracteristicile automate îmbunătăţesc eficienţa şi precizia, permiţând în acelaşi timp operatorilor macaralei să acorde o atenţie sporită mediului de lucru înconjurător, efectuând operaţiuni mai sigure şi mai productive. Konecranes a creat macarale complet automate, specifice anumitor aplicaţii, incluzând macarale pentru cocserii, prevăzute cu benzi rulante de alimentare care transportă cocsul în vagoane sau macarale pentru depozitarea automată a hârtiei, care sporesc semnificativ capacitatea de depozitare şi spaţiul disponibil.

MONITORIZARE LA DISTANŢĂ

Monitorizarea la distanţă TRUCONNECT® vă oferă date privind utilizarea, care vă permit să optimizaţi activităţile de întreţinere şi oferă vizibilitate asupra întreţinerii şi satisfacerii cerinţelor la locul de lucru. Datele vă dau încredere în planificarea acţiunilor şi luarea deciziilor privind investiţiile în întreţinere şi productivitate, în deplină cunoştinţă. Adăugaţi macaralei dvs. ALERTELE DE SIGURANŢĂ, pentru ca aceasta să vă trimită un e-mail sau un mesaj text după o tentativă de suprasarcină sau după alte evenimente prescrise legate de siguranţă.